Înscrierile pentru ediția de toamnă 2024 sunt închise!
Cost
Costul standard pentru ediția toamnă 2024 a fost de 800 RON/ persoană. Acest cost acoperă 4 nopți de cazare și mesele. Oferim discount-uri membrilor asociației C.A.R.E., asociați și simpatizanți (10%, respectiv 7% din prețul standard). Poți opta să sponsorizezi parțial locul altei persoane, plătind o taxă de 850 RON (prețul standard plus 50 RON sau cât vrea sufletul tău). De obicei oferim bucătarilor noștri (participantx la OpenCon) posibilitatea participării cu un cost mai redus.
Dacă vremea ne permite, putem să oferim un număr limitat de locuri la cort în curte (4-6 persoane max), caz în care costul de participare va fi mai redus.
Ai nevoie de un discount? Dacă banii sunt o problemă, oferim un număr limitat de locuri cu reducere. Disponibilitatea acestui discount depinde de contribuțiile persoanelor care au ales să plătească mai mult. În momentul în care completezi formularul de înregistrare, poți lua legătura direct cu noi pentru a discuta variante.
Banii nu sunt o problemă? Doamne-ajută! Te rugăm să specifici în formularul de înscriere suma extra pe care ești dispusx să o plătești. Banii se vor duce pentru a susține persoane pentru care costurile sunt prohibitive.
Procesul de înscriere:
-
- Pre-înscriere: te rugăm să completezi acest formular Google în care să ne spui câte ceva despre tine și detalii logistice.
- Înscrierile rămân deschise 2-3 săptămâni. După ce închidem înscrierile, vom face procesul de selecție în funcție de value to community, dar și ținând cont că dorim să oferim tuturor persoanelor o șansă să participe (de ex. dacă ai participat la toate edițiile, este posibil să te rugăm să lași locul tău de data aceasta unui nou venit). Procesul de selecție durează 1 săptămână, după care anunțăm lista participantix.
- Din momentul în care ți s-a oferit un loc, vei avea 8-10 zile la dispoziție să faci plata, moment în care participarea ta este confirmată.
Note
-
- În formularul de înregistrare vei putea menționa că dorești să împarți camera cu anumite persoane. Fiecare persoană trebuie să completeze formularul de înregistrare individual.
-
- Dacă te răzgândești și nu mai poți / vrei să vii, nu putem să îți returnăm banii, dar te putem pune în contact cu persoane de pe lista de așteptare, către care vei putea să îți vinzi rezervarea. Noi nu putem să îți garantăm că vor fi persoane pe lista de așteptare – mai ales dacă te răzgândești în ultimul minut. Cabana se rezervă în full, indiferent de numărul persoanelor care ajung în final la locație.
-
- Dacă trebuie să anulăm retragerea din motive dincolo de controlul nostru (e.g. dezastre naturale sau umane), vom rambursa cât mai mult posibil din costuri.